„Un moment al istoriei neconsemnat de arhive, dar susţinut de martori – Mânăstirea Putna ocupată de sovietici în 6 iulie 1940. Iată povestea celor care au eliberat-o, în frunte cu un erou pe nedrept uitat – Ioan Toba Hatmanul” (Dan Gheorghe)

Dan Gheorghe, 21 ianuarie 2013

(fotografiile cu Ioan Toba mi-au fost puse la dispozitie de colonelul Dan Giju, din arhiva sa – nota autorului)

„A fost ocupata Manastirea Putna de soldatii sovietici in ziua de 6 iulie 1940? Documentele militare nu fac referire la acest incident. In schimb, cei implicati direct in evenimente – ofiteri si subofiteri ai Escadronului 25 Cavalerie, cat si staretul lacasului de cult din acea perioada – confirma.

O controversa nerezolvata pana azi 

Aceasta este una dintre cele mai controversate pagini ale istoriei noastre. Desi nu se afla consemnat in arhivele militare, incidentul e totusi sustinut de martorii acelei teribile zile. Si nu numai atat – Ioan Toba descrie amanuntit, in propriul jurnal de lupta, miscarile trupei pe care o conduce, dintr-o localitate in alta, nu departe de Putna, in jurul datei de 6 iulie. Ei bine, locurile indicate sunt confirmate in documentele operative ale Diviziei 25 Infanterie, in componenta careia se afla Escadronul comandat de cel supranumit Hatmanul.

Românca necunoscătoare a limbii germane şi neamţul binevoitor (Dina-Maria Coman)

Doamna prof. Dina-Maria Coman (pseudonim literar: „La Fée Blanche, contesă de Chou-Fleur”):

„[….] După insurecția armată (23 august 1944 – n.m.V.M.T.), trupele se retrăgeau sau avansau alandala. Nu mai stiau străbunicii mei cu cine suntem…cu rușii sau cu nemții…așa că îndată ce apăreau trupe, o ascundeau pe bunica în fân. Odată, niște trupeți s-au apucat să străpungă fânul punându-și baionetele la puști. În momentul acela, străbunica și-a dus mâna la gură, fără a scoate un cuvânt. Cred că avea ochii lărgiți de groază. Atunci ofițerul le-a făcut semn trupeților să înceteze și a dat el cu propriile mâini fânul la o parte. Bunica era o adolescentă frumoasă. A întrebat-o cum o cheamă.

Atelierele Griviţa: 15-16 februarie 1933 (Mihai Giurgea)

Griviţa, 15-16 februarie 1933 – 3 morți, 33 de răniți.

Mihai Giurgea:

“Am împușcat comuniști. A fost cea mai bună zi din viața mea”.

Unul din tinerii locotenenții trimiși sa-i împrăștie pe greviști, la Grivița, a fost fratele bunicii mele (Deci unchi? Bunic? Habar n-am cum o fi corect) (străunchi – n.m.V.M.T.).

Era frig, o zăpadă murdară si armele erau înghețate. Le-a spus soldaților: pe care-l văd ca trage în aer, îl împușc cu mâna mea! Dar n-a fost nici o problemă: soldații erau foarte mulțumiți ca au de lucru, într-o mare de șomeri. I-a aliniat ca la exerciții (greviștii se strânseseră in curte) si a strigat: aveți 5 minute sa eliberați Atelierele! Greviștii: huooo…trăiască clasa muncitoare…si au început sa tragă (aveau câteva pistoale). Atunci s-a întors calm spre soldați si a ordonat: ochiți…foc!